Cunoașterea de astăzi are o autoritate atât de mare nu pentru că știința a descoperit multe legi ale Universului, ci pentru că cunoașterea a făcut posibilă crearea unei uriașe bogății materiale. Prin urmare, tot ceea ce este prezentat de știință devine același adevăr sacru ca odinioară postulatele religioase.

Știința a declarat că este capabilă să explice toate fenomenele vieții, să descopere adevăruri obiective, să schimbe natura fizică și natura omului. Dar, știința, cuprinzând logic lumea, o simplifică, deoarece vede doar acele manifestări ale vieții care pot fi observate și clasificate.

Știința vede și ia în considerare numai lumea materială fizică, în timp ce lumea este metafizică. Știința percepe lumea ca pe o ghicitoare care poate fi descifrată, în timp ce lumea pentru om, așa cum este, a rămas un mister nerezolvat.

Omul incapabil să înțeleagă realitatea

La mijlocul secolului al XVIII-lea, Immanuel Kant a declarat că nu există adevăruri obiective, că mintea umană este incapabilă să înțeleagă lumea și a formulat ideea subiectivismului absolut. Kant a negat orice relație între modul în care percepem lumea și cum este ea cu adevărat.

O persoană percepe mediul prin categoriile pe care le-a creat și care nu există în natură, folosind analiză, iar analiza are în vedere fenomenele printr-un sistem de măsurători cantitative. Spațiul se măsoară în centimetri, metri, kilometri, timpul în secunde, minute, ore.

Lumea reală există în afara categoriilor cantitative, se caracterizează prin calități. Logica, instrumentul principal de analiză, și, ca mijloc de cunoaștere a lumii, este finită, în timp ce natura este inaccesibilă logicii, este continuă, infinită. Lumea este multidimensională, voluminoasă, în timp ce logica este unidimensională și liniară.

„Singurul lucru pe care m-a învățat viața mea lungă este că toată știința noastră în fața realității pare primitivă și copilăresc de naivă.” 

Albert Einstein

Intelectul are capacitatea de a înțelege și analiza doar formele înghețate, formele inferioare de viață, în timp ce principala calitate a tuturor fenomenelor de viață este schimbarea neîncetată.

O lume artificială

Metoda analitică este precum bisturiul unui chirurg, ne poate da o idee despre mecanismul corpului, dar nu oferă o cunoaștere holistică a sănătății persoanei de pe masa de operație. Analiza logică, separând un fenomen de altul, rupe interconexiunile, înlătură contradicțiile inerente tuturor proceselor vieții și creează ceva fundamental diferit – o lume artificială.

Dacă o persoană este capabilă să înțeleagă lumea cu mintea sa, știința de astăzi, care și-a pierdut încrederea în atotputernicia sa, pune întrebarea. Biblia răspunde la această întrebare. Adam a fost alungat din Paradis pentru că a mâncat din mărul Cunoașterii. În Paradis, s-a bucurat de o existență senină, dobândind cunoștințe, a fost condamnat la suferința veșnică, pentru că cunoașterea aduce suferință. Și-a pierdut inocența, adică a câștigat ignoranta care i-a permis sa fie fericit.

Rațiunea a fost dată omului nu de Dumnezeu, ci de diavol, care i-a oferit omului mărul păcatului, mărul Cunoașterii. Omul, după ce a gustat din măr, s-a imaginat egal cu Dumnezeu, dar numai creatorul posedă mintea superioară. Iar mintea pe care omul a primit-o i-a dat ocazia să descopere numai adevărurile inferioare ale lumii fizice, în timp ce adevărurile superioare, metafizice, îi sunt inaccesibile.

Mintea nu este cheia ușii, deschiderea căreia, o persoană poate vedea lumea în întregime, mintea privește doar prin gaura cheii și vede o imagine plată. O persoană poate doar ghici despre ceea ce există în afara ei. Știința este suma de presupuneri care nu sunt reunite într-un singur sistem.

Cunoașterea
Cunoașterea nu înseamnă putere, ci suferință!

Dacă o persoană nu poate înțelege legile naturii create de Dumnezeu, atunci el poate înțelege cel puțin legile societății pe care a creat-o el însuși. Știința societății se bazează pe fapte, faptele pot fi interpretate în moduri diferite, iar fiecare concept de ordine socială folosește aceleași fapte în felul său. Au fost create sute de concepte, dar a devenit mai clar prin ce legi trăiește și dezvoltă societatea? 

Toate legile deschise ale dezvoltării sociale, precum și legile naturii, s-au bazat pe presupuneri, fie că erau presupunerile lui Karl Marx sau ale lui Sigmund Freud. 

După cum a spus economistul John Maynard Keynes:

„Civilizația modernă a creat o imagine artificială a lumii, iar noi, ca păianjenii de apă, alunecăm pe suprafață, fără să înțelegem ce se întâmplă sub o peliculă subțire în adâncurile apelor.”

Adevărurile noastre, minciunile universale

Odată, oamenii credeau că Pământul este plat și, la vremea aceea, era un adevăr obiectiv. Astăzi credem că suntem singuri în Univers, iar acesta este și un adevăr obiectiv, pentru că este acceptat de toată lumea.

Se pare că „adevărurile”, formele de a vedea lumea, în fiecare cultură națională se formează spontan, dar, de regulă, sunt ghidate de ideologia religioasă, politică, economică, iar ideologia este creată de cei de la putere.

Evoluția și anii ne demonstrează că adevărurile noastre sunt de fapt minciuni. Important este că societățile acceptă aceste minciuni și își duc viața în conformitate cu ele.

„Cunoașterea este putere”, a spus Francis Bacon și a adăugat că puterea reală asupra minții nu se află la cei care descoperă adevăruri obiective, ci la cei care le creează.

În ochii oamenilor ocupați, gândirea este un exercițiu lipsit de sens, fără rezultat, care distrage atenția de la scopul principal, iar ignoranța oamenilor se transformă în control asupra lor.

Aceasta este realitatea noastră, care înglobează o cunoaștere liniară și ne face să fim mândri de evoluția speciei umane. Omul nu a evoluat în ultimele 2000 de ani, ci s-a îngrădit într-o lume artificială, unde nu există decât adevăruri false. Cunoașterea nu înseamnă putere, ci suferință!