În anii ʼ30 ai secolului trecut, o știre făcea înconjurul lumii: undeva la granița chinezo-tibetană fuseseră descoperite de către o expediție arheologică chineză, condusă de profesorul Chi Pu Tei, niște pietre cilindrice misterioase, care erau acoperite de hieroglife necunoscute și ar fi aparținut unei civilizații de acum 12.000 ani.

Scrierile de pe pietre au fost treptat descifrate, dar totul a trecut sub tăcere, încât nimeni nu mai recunoștea existența lor, iar cei implicați în descoperirea și cercetarea lor au dispărut fără urmă.

Expediția chineză avusese drept obiectiv inițial studierea grotelor artificiale din lanțul muntos Bayan-Kara-Ula, aflat la granița dintre China și Tibet.

Morminte care conțineau scheletele unor hominizi

Întâmplarea a făcut să fie astfel descoperite niște morminte care conțineau scheletele unor hominizi dintr-o rasă necunoscută: niciuna dintre fosile nu depășea înălțimea de 1,38 metri, iar oasele extrem de subțiri susțineau cranii disproporționat de mari.

Ipoteza inițială a cercetătorilor – că era vorba despre niște primate ciudate, cel mai probabil niște gorile de munte dintr-o specie nedescoperită – a fost spulberată, ele fiind găsite înmormântate precum oamenii!

Primele mențiuni ce făceau referire la o ciudată rasă de oameni scunzi (nu aveau mai mult de 70-100 de centimetri) au apărut în secolul al XIV-lea: Sir John Mandeville, un aventurier englez, descria în jurnalul său întâlnirea cu asemenea ființe. Se pare că acele ființe ar fi trăit în Asia, în apropierea Chinei, puțin cunoscută la vremea aceea de majoritatea europenilor.
Mandeville a fost șocat de aspectul ființelor, total diferit față de normele general acceptate ale vremii: dimensiuni extrem de reduse, asemănătoare unor copii, capul uriaș și o durată de viață de numai câțiva ani. Însemnărilor lui John Mandeville nu le-a fost acordată importanță, căci relatările despre țări îndepărtate în care trăiau ființe fantastice nu erau puține la acea vreme.

Discurile Bayan-Kara-Ula
Discurile Bayan-Kara-Ula

Abia în 1958, profesorul Tsum Um Nui, unul dintre cercetătorii chinezi care se ocupa cu studierea înscrisurilor neobișnuite, a anunțat decriptarea unui mesaj șocant de pe discurile de piatră. Deși oficialitățile chineze îi interzic anunțarea decriptării, acesta va publica traducerea textelor. Este vorba despre povestea unei nave venite din spațiu, care s-ar fi prăbușit în munții Himalaya.

Dropa, tribul misterios

Supraviețuitorii accidentului se autodenumeau Dropa și au ajuns să conviețuiască pașnic cu triburile locale. Fosilele din peșterile din Bayan-Kara-Ula nu ar fi fost altceva decât urmașii ipoteticei rase.

În 1995 autoritățile chineze au confirmat descoperirea unui trib necunoscut din care făceau parte circa 120 de indivizi, în regiunea Sichuan la câteva sute de kilometri distanță de masivul Bayan-Kara-Ula. Niciunul dintre membrii tribului nu depășea înălțimea de 115 centimetri. Accesul străinilor în zonă a fost complet interzis.

„Dropa au coborât din nori cu navele lor. Până la răsăritul soarelui, în zece rânduri bărbații, femeile și copii din Kham s-au ascuns în peșteri. Apoi ei au înțeles semnele și au văzut că Dropa veneau de data asta cu pașnic intențiie.” Discul Dropa, tradus de dr. Tsum Um

Nui Singura moștenire lăsată populației Bayan-Kara-Ula de clanul Dropa – ajuns aici în urma prăbușirii navei lor – a fost legenda legată de exterminarea rapidă și sălbatică a acestora. În conformitate cu tradiția locală moștenită prin viu grai, locuitorii zonei, dezgustați de corpurile nearmonios proporționate ale umanoizilor Dropa, au început o persecuție împotriva acestor „vizitatori din cer”.

Confruntându-se cu acest atac, micuții Dropa, cu capetele lor sub formă de bulb și ochii bulbucați au fost aproape exterminați în jurul anilor 10.000 î.C.

Deplasându-ne cu 12 secole în viitor, vom vedea că această incredibilă istorie a ființelor Dropa este încă vie. Această neobișnuită legendă poate că nu ar fi traversat niciodată frontierele regiunii muntoase deșertice Bayan-Kara-Ula – aflată la granița dintre China și Tibet – dacă nu ar fi existat expediția profesorului Chi Pu Tei de la Universitatea Beijing din 1938.
Chi Pu Tei împreună cu asistentul său studiau un sistem de peșteri interconectate într-una din cele mai inospitaliere zone din lume, situată la aproape de 650 km de cea mai apropiată așezare umană.

Se spune că profesorul a găsit în aceste peșteri ceva ce depășea cu mult așteptările sale și ceea ce era pregătit să studieze, anume un mormânt suprasaturat cu schelete ale unor ființe de dimensiuni mici – având înălțimi sub 1,20 m – înmormântate împreună cu multe discuri de piatră, precum și niște picturi foarte aparte pe pereții peșterii.

Corpurile nu corespund niciunei specii

Aceste corpuri fragile aveau capete neobișnuit de mari și nu corespundeau niciunei specii întâlnite până atunci de Chi Pu Tei. Când s-a avansat ipoteza că rămășițele ar putea aparține unei specii de primate încă necunoscute, Chi Pu Tei a răspuns:

„Unde s-a mai văzut ca unele maimuțe să îngroape alte maimuțe?” 716 discuri identificate au fost duse la Universitatea Beijing, iar câteva au fost date Uniunii Sovietice.

Discurile aveau diametre de cca. 30 cm, 85 mm grosime, având fiecare cioplită câte o deschidere centrală, fie de formă circulară, fie dreptunghiulară. Mai important este faptul că majoritatea aveau o pereche de ghinturi minuscule de formă spiralată, gravate cu caractere stranii, pornind din exteriorul discului, de la margini spre centru.

Discurile Bayan-Kara-Ula
Discurile Bayan-Kara-Ula

În 1958 un cercetător pe nume Tsum Um Nui a pornit un studiu mai detaliat al acestor misterioase discuri din piatră. În 1962, după ce petrece câteva luni dedicate studiului acestora cu ajutorul unei lentile, dr. Tsum reușește să descifreze mesajele codificate de pe aceste pietre. Ele vorbesc despre o istorie necunoscută, anume despre aterizarea forțată a navelor umanoizilor Dropa și despre uciderea acestora în cele din urmă de către populația locală. Dr. Tsum prezintă aceste descoperiri colegilor săi

în cursul aceluiași an. În ciuda acestei descoperiri uluitoare, controversatele revelații ale dr. Tsum i-au determinat în scurt timp pe oficialii Universității Beijing să interzică în mod absolut menționarea acestui subiect. Câțiva ani mai târziu – când datele au fost prelucrate pentru public – lucrarea doctorului Tsum a fost în întregime ridiculizată și caricaturizată de către colegii săi.

Alte informații despre discuri nu mai întâlnim până în 1974, când inginerul austriac Ernst Wegener fotografiază 2 dintre discurile expuse în Muzeul Bampo din orașul Xi’an. A recunoscut imediat ghinturile spiralate caracteristice și deschiderile centrale, despre care nu auzise decât din zvonuri.

Istorie fascinantă

Cu o asemenea istorie fascinantă, ce s-a petrecut până la urmă cu discurile Dropa? Dovadă concretă a existenței lor sunt doar fotografiile lui Wegener. În mod curios, identitatea multor persoane implicate în această poveste nu poate fi verificată. În arhivele Universității Beijing nu există înregistrarea niciunei expediții în Bayan-Kara-Ula; de asemenea nu există niciun cercetător pe nume Tsum Um Nui.

Lipsa dovezilor, la care se adaugă faptul că o bună parte din arheologia controversată a Chinei trece printr-un proces similar de eliminare, îi face pe unii să creadă că asemenea discuri nici nu au existat vreodată. Ascunderea altor cazuri, precum piramidele chinezești și mumiile caucaziene vechi de 4.000 de ani găsite în deșertul Takla Makán, sunt o dovadă a faptului că astfel de strategii au atins extreme greu de imaginat.

Din moment ce presupusa istorie gravată pe aceste discuri este atât de apropiată de tradiția orală transmisă de-a lungul generațiilor în regiunea Bayan-Kara-Ula, apare în mod firesc întrebarea: cum a putut oare apărea printre niște băștinași atât de simpli o poveste atât de complexă, cu o navă spațială care s-a prăbușit din cer acum 12.000 de ani, dacă această istorie nu este într-adevăr reală?

Aspecte precum statura scundă a umanoizilor Dropa, forma lor ciudată, totul culminând cu genocidul final, sunt elemente constante, care se regăsesc atât în vestigiile istorice descoperite în mormântul Dropa de către Chi Pu Tei, cât și în legenda antică povestită de băștinașii din partea locului.

Dar în lipsa unor dovezi palpabile, povestea rămâne greu de acceptat. Este posibil ca o bună parte din vestigiile legate de Dropa să fi fost interpretate eronat, fie întâmplător, fie în mod deliberat. Nouă nu ne rămâne decât să ne întrebăm dacă nu cumva discurile din piatră și legendele antice locale ascund unele adevăruri chiar mai profunde?