Legenda podului lui Dumnezeu este fantastică. Podul lui Dumnezeu este unul dintre cele 3 poduri naturale din lume. Din fericire, acesta se găsește în țara noastră, mai precis în comuna mehedințeană Ponoarele. Pe lângă aspectul său natural desprins din basmele pentru copii, Podul lui Dumnezeu este învăluit într-o serie de legende impresionante.

Legenda Podului lui Dumnezeu

Una dintre legende spune că, în această peşteră locuia Necuratul. Oamenii fiind ameninţaţi zilnic de răutăţile acestuia i-au cerut ajutorul lui Dumnezeu. Acesta ascultând ruga oamenilor a intervenit şi a lovit tavanul peşterii , prăbuşindu-l peste intrare.

Dracul  însă a scăpat ieşind pe sub deal, pe cealaltă gură a peşterii, care duce la Lacul Zătonul Mare , după care s-a agăţat cu ghearele de vârful Dealului Peşterii formând şanţuri de calcar, în locurile numite câmpurile de lapiezuri Afrodita şi Cleopatra. El veghează asupra oamenilor care vizitează locul fără a mai putea să-şi reia reşedinţa.

Legenda Podului lui Dumnezeu

Alte legende spun că podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru că Sfântul Nicodin să treacă spre Tismana după ce oamenii l-au alungat din comună, loc unde a vrut să construiască o mănăstire.

Altele vorbesc despre faptul că ar fi fost construit chiar de legendarul Hercule sau de Iovan Iorgovan, personaj de basm care urmărea balaurul ce-i răpise mândruţa. Legenda lui Nicodim chiar se potriveşte într-o oarecare măsură.

Călugărul Nicodim căuta cascada care i s-a arătat în vis, deasupra căreia trebuia să construiască o mănăstire. S-a oprit la Ponoarele, la izbucul de unde izvorăşte acest părău, insă două familii l-au făcut să plece. I-au pus în traistă o găină tăiată şi un cuţit. Apoi l-au acuzat de furt.

A trebuit să plece ruşinat de pe aceste meleaguri. A lăsat în urmă un blestem. Anume, ca apa să se zbuciume, să fie fără peşti şi să o înghită pământul. Lucru care s-a şi întâmplat. Asta pentru că de-a lungul ei s-au construit opt mori care au fost abandonate, iar în apă nu trăieşte nici o vietate. Apa este înghiţită la propriu de pământ. Este înghiţită de peşteră, care o aruncă afară atunci când plouă îndelungat.

Legenda Podului lui Dumnezeu

De o parte şi de alta a Podului lui Dumnezeu se află lacurile carstice Zătonul Mare şi Zătonul Mic. Primul (cel mai mare din România), deşi are o adâncime maximă de 20 de metri şi o suprafaţă de aproape 2 kilometri pătraţi, pe timp de secetă seacă, fiind înghiţit de sorbul Peşterii Bulba, ale cărei galerii se întind pe aproape toată suprafaţa comunei Ponoarele, când plouă iese învolburat din adâncuri, plin de mal, care-i dă o culoare roşiatică, iar după un timp devine albastru, când malul se depune pe fund.

Despre Zătonul Mic se spune că e fără fund, pentru că nici un scufundător nu a reuşit să-l atingă, dar el, de fapt, este tot o prelungire a Peşterii Bulba, o gură care nu mai poate prelua toate apele din vale, pe timp ploios, aşa că se umple pur şi simplu.
Se spune că maşinile care ajung pe pod rămân fără frane, doar că Dumnezeu stă de veghe să-i salveze pe oameni.

E drept că doi dintre ei, care conduceau maşini de mare tonaj, n-au reuşit să le redreseze şi au căzut în prăpastie, dar, deşi maşinile s-au făcut praf, ei au scăpat nevătămaţi, la fel ca un biciclist, care a scăpat şi el doar cu câteva zgârieturi.

Legenda Podului lui Dumnezeu

Unul dintre cei doi şoferi, Ion Butaru, a ridicat la Podul lui Dumnezeu o cruce, în semn de mulţumire în faţa lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă, iar în fiecare an de atunci vine la ea să facă parastas. Tot la Ponoarele se afla şi pădurea de liliac Ponoare(cea mai mare din ţară – 20 hectare). La începutul lunii mai are loc şi sărbătoarea liliacului.

Cum ajungi la Podul lui Dumnezeu?

Satul Ponoarele, unde se află Podul lui Dumnezeu, este reşedinţa comunei cu acelaşi nume din judeţul Mehedinţi, comună ce mai are în componenţă încă 14 sate. Este situat în partea de nord a Judeţului Mehedinţi, în unitatea morfologică “Podişul Mehedinţi”, având un relief predominant muntos.

Amplasarea comunei în cadrul judeţului. Această comună din nordul judeţului Mehedinţi se află la 5 kilometri de şoseaua naţională Târgu-Jiu – Băile Herculane (DN67D), la 37 kilometri de Motru şi la o egală distanţă (65 kilometri) de Drobeta Turnu-Severin şi Băile Herculane.