Originea ortodoxismului românesc își are bazele în Mănăstirea Tismana. Podul natural de la Ponoarele mai este numit Podul lui Dumnezeu. Este unicul pasaj natural rutier funcțional la nivel național. El se află între Baia de Aramă și Drobeta Turnu Severin.

Legenda spune că podul a fost construit de Dumnezeu, pentru ca Sfântul Nicodim să treacă prin Tismana, după ce oamenii l-au alungat din comună.

În anul 1370, Nicodim a avut un vis în care i s-a spus că trebuie să construiască o mănăstire. El a plecat la Tismana, unde a ridicat o mănăstire, dar înainte de plecare, a blestemat apa de la Ponoare. A spus să fie fără pești și să o înghită pământul.

Mănăstirea Tismana, șarpele împietrit


Mănăstirea Tismana este o vatră de cultură românească. Se spune că, Sfântul Nicodim a căutat zeci de ani locul unde a fost construită Mănăstirea Tismana.

Pe o stâncă din apropierea mănăstirii poate fi observată o pictură arhaică care a fost executată cu o tehnică necunoscută. Este vorba despre un șarpe uriaș pe care se spune că l-a împietrit Sfântul Nicodim.

Se spune că această minune a fost făcută de Sfântul Nicodim. Strania pictură se află la câțiva metri de chilia Sfântului Nicodim.

Sfântul Nicodim a mers în peștera din apropiere, unde s-a întâlnit cu un șarpe. Sfântul a pus mâna pe crucea de plumb de la gât și a spus o rugăciune. Șarpele s-a împietrit pe stâncă.

Șarpele este un element al peșterilor cabirice și mitraice. Șarpele lua parte la aducerea jertfelor, dar rugăciunea Sfântului l-a împietrit.

Lângă mănăstire se află o grotă unde Sfântul Nicodim s-a recules trei zile. În cea de a treia noapte, s-a pogorât o lumină și glasul lui Dumnezeu i-a spus că acela este locul unde trebuie să construiască o mănăstire.

După trei zile de stat în picioare și reculegere, Sfântului i s-a arătat o lumină pogorâtă din cer care i-a spus, aici să-Mi înalți jertfelnic, în cinstea Adormirii Maicii Mele cu adunare de monarhi.

Darul Meu și mila Mea și a Maicii Mele, prin rugăciunile Tale nu vor lipsi din acest lăcaș până la sfârșit și iată că-Ți dau Ție putere pese toate duhurile necurate și să tămăduiești cu darul Meu, toate bolile și toate neputințele din oameni care vor veni la Tine, în lăcașul acesta cu credință.

Nicodim a fost sfeştenic devotat al domnitorului Mircea cel Bătrân care a făcut donații pentru mănăstire. Mănăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească.

Lângă mănăstire există o peșteră unde timp de trei ani de zile a fost ascuns tezaurul României și o parte din aurul Poloniei. În anul 1944, a fost decis ca aurul României să fie transportat în peștera de lângă mănăstire. Operațiunea s-a numit Neptun. În ciuda căutărilor, rușii nu au descoperit ascunzătoarea.

Mănăstirea Tismana, construită din lemn


Legenda spune că mănăstirea a fost construită din lemn de tis, un conifer cu lemn tare, roșiatic, de la care provine și numele mănăstirii.

Mănăstirea Tismana a fost construită și pentru faptul de a opri ascensiunea catolicismului ungar în Țara Românească, Sfântul Nicodim a construit înainte de această mănăstire o alta la Vodița. Sfântul știa că misiunea vieții sale, așa cum îi spusese

Dumnezeu, era să construiască o mănăstire lângă cascade, acolo unde Dumnezeu îi arătase locul. Așa a început activitatea sa misionară și de căutare a locului pe care Creatorul îl desemnase. Mulți ani a mers prin munții Olteniei, până a găsit locul care să fie lângă o peșteră și o cascadă.

În una din nopți, aflându-se în casa unui oltean, a fost trezit de țipetele unui copil, pe care tatăl îl bătea pentru că pierduse porcii în munți. Copilul susținea că a lăsat porcii într-o zonă numită la cascade. Nicodim, împreună cu băiatul, pornesc în căutarea porcilor. După mai multe ore de mers, ajung în celebrul loc care era identic cu cel pe care Dumnezeu i-l descrisese.

Pe piatra din apropierea cascadei, Nicodim pietrifică șarpele printr-o rugăciune. Șarpele întruchipa geniul răului, element al peșterilor cabirice și mitraice. Șarpele lua parte la jertfele care se făceau. Nicodim curăță locul, îl face să devină curat, după care începe construcția mănăstirii.

Turcocrația, originea ortodoxismului românesc


În anul 1701 a avut loc Unirea cu Roma, în urma căreia o parte a ortodoxiei ardelene a trecut la catolicism și s-a format Biserica Greco-Carolică. În timpul comunismului, comuniștii au desființat acest cult, iar cardinalul Iulian Hossu a fost condamnat la închisoare.

După anul 1989, Biserica Greco-Catolica a fost recunoscută de statul român. Momentul din anul 1701, stârnește şi astăzi controverse și orgolii. Se spune că un rol important în această sciziune l-au avut iezuiții care au făcut multe pelerinaje în Transilvania.

Statisticile arată că 87% dintre români sunt ortodocși. Se spune că ortodoxismul pentru români este un fel de lege organică, o identitate a poporului român.

În anul 1534, Biserica de la Constantinopol a trimis un emisar la București pentru a vedea stadiul în care se afla ortodoxia.

Diagnosticul pus a fost unul tranșant. În Tara Românească domnește paranoia, adică anarhia. Acesta reclama faptul că ierarhii erau numiți de domn, fără a fi respectate normele monahale bizantine.

În anul 1691, același reproș i se aduce și lui Constantin Brâncoveanu care făcea să nu respecte legile lui Dumnezeu în Țara Românească.
Interesant este faptul că emisarul de la Constantinopol era însoțit de un corp de armată otoman, gata să intervină dacă domnitorul nu se supunea spuselor emisarului. Istoricii susțin că indirect, otomanii s-au implicat în ortodoxismul românesc.

Ce reprezintă turcocrația?

Turcocrația a însemnat o piatră de temelie pentru ortodoxism. Într-o cronică descoperită în Scheii Brașovului, preoţii transilvăneni se adresau celor din Tara Românească, voi nu sunteți din soborul nostru… să vă duceți în țara Turcului.

Confesionalizarea ortodoxă a românilor a fost un proces lent care s-a finalizat în secolul al XIX-lea. Mircea Eliade spune că nu trebuie să precipităm convertirea. Ea se va împlini așa cum înfloresc pomii, când sufletul se va îmbogăți îndeajuns, suferind îndeajuns.

Reinventarea Bisericii Ortodoxe


Propuneri în privința înfiinţării Patriarhiei Romane s-au făcut încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În martie 1882, 9 deputaţi propun ridicarea Bisericii Ortodoxe Romane la treapta de Patriarhie.

La scurt timp, Patriarhul ecumenic din Constantinopol a trimis Mitropolitului primat o scrisoare în care își exprimă nemulțumirea faţă de această decizie. Actul de la 1 Decembrie 1918, a deschis noi premise pentru Biserica Ortodoxă Romană.
În 13 decembrie 1919, toți mitropoliţii și episcopii s-au întrunit în şedinţa comună a Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale Romane. Doctorul Miron Cristea, mitropolitul Caransebesului, este ales mitropolit primat.

Evenimentele din decembrie 1989, aveau să aducă în sânul Bisericii un adevărat cutremur. În ianuarie 1990, Sfântul Sinod înaintează Consiliului Frontului Salvării Naționale o listă cu doleanţe. La scurt timp, patriarhul Teoctist demisionează din cauza acuzaţiilor de colaboraţionism.

Mănăstirea Tismana
Mănăstirea Tismana

Cine a fost Sfântul Nicodim?

Unii istorici susțin că a fost grec, Nicolae Iorga a scris că era macedoromân. Sfântul Nicodim și-a făcut ucenicia pe Muntele Athos, după care a ajuns pe plaiuri românești.

Povestea lui ne duce cu gândul la Sfântul Gheorghe care a biruit balaurul. Întâmplarea s-a petrecut în Palestina, aproape de cetatea Beirut.

Sfântul Gheorghe a biruit balaurul cu o suliță și spunând rugăciuni. Sfântul Gheorghe a fost numit purtătorul de biruință. Este unul dintre cei mai respectați sfinți de către ortodocși și catolici.

La vârsta de 14 ani a rămas orfan de tată și de mamă și a mers la Dioclețian să-l înroleze în armată. Împăratul l-a primit cu brațele deschise, dat fiind eroismul tatălui său.

A fost promovat la rangul de tribun. În anul 302, Dioclețian a dat un edict prin care ostașii romani erau obligați să aducă jertfe zeilor, iar cei care se declarau creștini erau arestați.

Sfântul Gheorghe și-a arătat deschis dezaprobarea față de această lege, anunțând public că este creștin. Împăratul l-a condamnat la moarte.

A fost bătut, lovit cu sulița, aruncat în groapa cu var. A fost decapitat în fața zidului cetății Nicomedia, în 23 aprilie 303.

Un martor al execuției sale, i-a convins pe Anastasie, un preot păgân, și pe împărăteasa Alexandra să se convertească la creștinism. Trupul Sfântului a fost trimis la Lod, unde creștinii l-au înmormântat ca un martir.

Scrisoare de felicitare pe care Sinodul o trimisese lui Ceauşescu

În 22 decembrie 1989, el a încercat să se adreseze romanilor din Studioul 4 al Televiziunii Romane. După ce a așteptat două ore, a fost obligat să plece. Ziarele vremii au publicat articole cu privire la o scrisoare de felicitare pe care Sinodul o trimisese lui Ceauşescu, după represaliile din Timişoara.

Acuzațiile aduse Bisericii erau cu adevărat grave. Reprezentanţii Bisericii tăcuseră în fata valului de arestări din anii 50 sau în fata demolării a sute de biserici. După câteva zile de spitalizare la Elias, patriarhul Teoctist se retrage la Sinaia. După câteva luni, Iliescu îl ajuta să se reîntoarcă. S-a spus că dacă patriarhul trebuie să plece, toată lumea care a avut de-a face cu comunismul ar trebui să plece. Revenirea patriarhului era semnalul unei continuităţi discrete.

Un posibil înlocuitor al lui Teoctist a fost Anania care avea prestigiul de a ocupa postul de patriarh. Acesta a refuzat, motivând că nu dorește această funcție ca urmare a unei lovituri de palat.

Mitropolitul Antonie Plămădeală declara într-un interviu, am ales să nu fim martiri. A fost o alegere tactică pentru a supraviețui, ca bisericile să nu fie închise ca în Rusia, Albania și să ferim credincioşii de persecuţii.

După aceste declaraţii, mulți au adus în discuție rolul excepțional pe care l-a avut Biserica din Polonia, în timpul comunismului.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.