În numeroase zone de pe glob, au fost descoperite tuneluri inexplicabile. Ele au fost săpate cu mii de ani în urmă și apoi folosite în diverse perioade, de omul modern.

Întrebarea este cine a săpat aceste tuneluri și pentru ce? Acele personaje misterioase, care au trudit până la epuizare, au făcut-o pentru ca să se ascundă în subteran sau pur și simplu să se protejeze de capriciile climei?

Tunelurile din Munții Caucaz

Arthur Zhemukhov, cercetător rus, anunța în anul 2012, că a descoperit în Munții Caucaz, în apropiere de Baksan, gaura unui tunel rectangular. După acest anunț, echipe de specialiști s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări.

La început, s-a crezut că tunelul nu este foarte adânc. Cei care s-au încumetat să coboare și-au pregătit corzile, dar s-a dovedit că tunelul este mult mai adânc față de cât estimaseră. Adâncimea lui era de 78 de metri.

Tuneluri inexplicabile

Ceea ce a atras atenția este faptul că tunelul este de origine artificială. Cavitatea este formată din blocuri de piatră, fiecare cântărind peste 200 de tone și sunt șlefuite printr-o tehnologie de înaltă clasă. Cavitatea pare să fie unică în lume.

Cei care au coborât în interiorul ei nu au descoperit forme de viață sau urme ale oamenilor care s-ar fi retras sau locuit în teribila cavitate.

Întrebările privind cine a construit tunelul, în ce scop și cu ce tehnică s-a realizat rămân fără răspuns.

Unii specialiști care au studiat cavitatea au ajuns la concluzia că acesta este un fel de convertizor de unde și de radiații, iar ca vechime are peste 5000 de ani. Cei care au ajuns în fundul tunelului au declarat că au auzit zgomote ciudate, urlete sau voci într-o limbă necunoscută.

Altai, Ural, Sahara, America de Sud

Structuri de origine necunoscută au fost descoperite în Altai, Ural, Sahara, America de Sud. Există texte vechi care prezintă că cei care au locuit aceste locuri au intrat în contact cu populația de la suprafață.

Savantul polonez Ian Paenk susține că sub pământ există o uriașă rețea de tuneluri create cu ajutorul unor tehnologii superioare, necunoscute de civilizația modernă. Savantul crede că asemenea construcții se află nu numai în zona subteran continentală ci și sub patul mărilor și oceanelor. Tunelurile nu sunt doar perforate, ci par arse în rocile subterane, pereții fiind netezi ca sticla.

Ian Paenk a discutat cu minerii care au descoperit astfel de tunelului și care susțineau că acestea sunt locuite de entități misterioase. Huan Moritz, antropolog argentinian, a studiat reţeaua de tuneluri din America de Sud. El a cartografiat o rețea de tuneluri cu o lungime de sute de kilometri.

Tuneluri inexplicabile

El vorbea despre un labirint gigantic. Acestea au o secțiune dreptunghiulară și lățimi diferite, iar pereții sunt netezi de parcă ar fi lustruiți.

Există camere cu dimensiuni mari, iar în una din acestea a descoperit existența unui mobilier realizat dintr-un material necunoscut care semăna cu o masă și mai multe scaune. În cameră au fost descoperite figuri de dinozauri, elefanți, crocodili turnate din aur.

În alte camere au fost descoperite plăci cu aceleași dimensiuni pe care erau gravate litere. Plăcile aveau aceleași dimensiuni, erau din metal și fabricate după aceeași tehnologie.

Rețeaua de tuneluri din China

În Huashan, China, a fost descoperită o rețea impresionantă de tuneluri și pasaje subterane construite din piatră, care au o lungime de peste cinci kilometri.

Au fost identificate 36 de caverne, cea mai mare dintre acestea ocupând o suprafață de 12600 de metri pătrați.

Această descoperire a fost realizată acum 150 de ani, de un țăran chinez. Arheologii au asemuit aceste structuri cu un adevărat palat subteran. Lângă fiecare cavernă există un bazin plin cu apă de o puritate incredibilă.

Cine a construit această rețea de tuneluri și în care scop sunt două întrebări la care specialiștii nu au dat răspunsuri. Tunelurile au fost construite pe misterioasa paralelă de 30 de grade latitudine nordică pe care se află și piramidele egiptene, Triunghiul Bermudelor.

Tunelul care leagă Scoția de Turcia

Unul dintre cele mai mari misterele de pe întreg continentul Europei sunt tunelurile de tip erdstall. Acestea se găsesc în principal pe teritoriul Germaniei și Austriei și ridică numeroase semne de întrebare la care nu pot să răspundă arheologii.

Există specialiști care le datează cu o vechime de câteva mii de ani, alții susțin că sunt mult mai noi de atât, adică au fost construite undeva prin Evul Mediu. Ambele variante sunt corecte, pentru că anumite tuneluri de tip erdstall sunt atât de vechi încât nimeni nu își poate explica motivul pentru care au fost construite și nici tehnologia care s-a folosit.

Un lucru important este că aceste tuneluri leagă diferite zone ale Europei între ele. Arheologii, care le-au explorat susțin că se întind tocmai din Scoția și până în Turcia și chiar dacă nu au fost descoperite în totalitate, ele au o legătură certă.
Până în prezent au fost descoperite o serie de nu mai puțin de 2000 de astfel de tuneluri.

Cele mai multe se află în Germania, peste 700 și doar 500 în Austria. Aceste tuneluri prezintă caracteristici bizare, ele sunt joase (1-1,4 metri), înguste, prezentând, adesea, o secțiune ovală. Ca lungime, ele acoperă, în genere, între 20 și 50 de metri. Unele dintre tunelurile de acest fel sunt unite de către pasaje încă și mai înguste, având doar 40 de centimetri în diametru.

Un alt fapt interesant este că în interiorul acestor tuneluri nu s-a găsit material arheologic, ca și cum nu ar fi fost folosite niciodată.

Atunci când vine vorba despre originea lor, arheologii nu au niciun răspuns cert. De cine au fost construite și cu ce scop? Legendele ne spun că în trecutul îndepărtat pe Terra au trăit ființe bizare, care pot fi asemănate cu gnomii. Acestea au săpat mii de kilometri de tuneluri și le-au folosit pentru a se adăposti de inamici. Nu se poate spune ce fel de tehnologie s-a folosit pentru a săpa în piatră, dar este limpede că nicio ființă, oricât de puternică ar fi fost, nu ar fi putut să sape cu mâinile goale sau chiar cu ghearele.

Tuneluri inexplicabile

Pe de altă parte, există o altă teorie care atribuie tunelurile unor oameni erudiți. Aceștia le-ar fi folosit pentru a străbate distanțe foarte mari ca să nu fie văzuți de nimeni. Această teorie este de-a dreptul ciudată, pentru că acei oameni nu ar fi avut uneltele necesare în Epoca de Piatră pentru a săpa în stâncă.

Concluzia este una singură, tuneluri de tip erdstall reprezintă unul dintre cele mai mari mistere ale continentului nostru. Ele nu pot fi atribuite niciunei civilizații și nu pot fi datate cu exactitate. Cu atât mai puțin, nu s-a descoperit nicio urmă de material arheologic în aceste tuneluri, fie ele oase, schele, mumii sau chiar unelte antice.

De ce au fost construite?

Unii specialiști consideră rețelele de tuneluri un tărâm al energiei Vril care în tibetană înseamnă energia vieții. Vechile civilizații considerau energia Vril cea mai înaltă formă de energie din Univers, toate celelalte forme de energie fiind considerate efecte secundare ale acesteia.

În anumite locuri de pe planetă, energia Vril are o concentrație mai puternică, care se manifestă sub formă de vortexuri. La nord de ecuator, direcția de rotație a vortexurilor energetice se realizează în sensul opus acelor de ceasornic, iar la sud, în sens invers.

Cele mai importante vortexuri Vril au fost identificate în Stonehenghe (Marea Britanie), Teotihuacan (Mexic), Valea Morții (California), Marea Piramidă din Egipt.

Fizicianul german Mesmer numea această energie fluid magnetic care se manifestă sub forma unor radiații subtile, distinct energizate, luminoase, diferit colorate, pe care anumite ființe umane le pot percepe și vizualiza.

În anul 1919, membrii continuatori ai Ordinului Templierilor au înființat organizația Vril. Aceștia efectuau ritualuri în păduri pentru a intra în contact cu energia Vril, care îi făcea să comunice cu civilizațiile extraterestre. Ei divinizau Soarele Negru, un semn ocult.

Adepții acestei organizații erau convinși că Pământul a fost colonizat acum câteva sute de milioane de ani, de către extratereștri.