Giulgiul din Torino este una dintre cele mai importante piese, dar controversate, ale creștinismului. Numit și Sfântul Giulgiu, această pânză de in provoacă și în ziua de astăzi o mare controversă.

Întrebarea la care nimeni nu poate răspunde cu exactitate este dacă este real sau nu?

Giulgiul din Torino, istoric

Istoricul Robert de Clari relatează în acest context despre un francez, Otto de la Roche, căruia i-a căzut în mână, ca pradă, o pânză de in. Această pânză lată de 1,10 metri și lungă de 4,36 metri, are o poveste aparte, deoarece avea urme de sânge și de transpirație.

Una dintre cele mai importante surse de informare cu privire la Giulgiu este Biblia. Textul biblic ne informează că în a treia zi a morții lui Iisus, când apostolii au intrat în mormânt nu au mai găsit corpul Mântuitorului. Mormântul era gol, dar Giulgiul era aruncat într-un colț. Când l-au ridicat au observat că era ceva imprimat pe el, chipul lui Iisus.

O altă mențiune istorică, extrem de importantă în atestarea veridicității Giulgiului, se produce într-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, din secolul al VII-lea. Episcopul mărturisește în scrisoarea despre existența acestei pânze, care avea imprimat chipul lui Iisus.

Oficial, Giulgiul din Torino, apare pe scena istoriei în 1357, când soția cavalerului Geoffroi de Charny, care fusese ucis într-o bătălie, găsește pânza printre lucrurile soțului său. Realizează că este vorba despre un artefact extrem de important și atunci ia decizia să-l expună abația din Lirey din Franța.

Câțiva ani mai târziu,  Episcopul de Troyes, Henri de Poitiers interzice expunerea acestei bucăți de pânză. Motivul este unul fantastic, Poitiers susținea că este un fals și oamenii ar comite o erezie dacă i s-ar închina. Acela este momentul în care controversele încep să planeze asupra Giulgiului din Torino.

Ciudat este faptul că pânza nu a fost arsă sau distrusă, așa cum se întâmpla cu toate obiectele care lezau imaginea Bisericii din acele vremuri. Ceva necurat era la mijloc și se pare că interesele erau cu totul altele. Din 1532, relicva intra în posesia Casei de Savoia şi rămâne acolo până în 1983, an în care este donata Vaticanului.

Controverse și ipoteze

Teologul și istoricul Chavalier a găsit în arhivele papale, într-un document din anul 1389, că un artist ar fi pictat pânza.

În anul 1889, pânza intră din nou în centrul atenției. Evoluția tehnologică făcuse posibilă fotografierea Giulgiului din Torino. Atunci a rezultat un fapt cât se poate de curios. Negativul de pe placa fotografică inversează valorile de alb și negru ale imaginii imprimate pe pânză. Pe fondul întunecat apare limpede imaginea misterioasă a unui chip.

Giulgiul din Torino
Giulgiul din Torino

Specialiștii din întreaga lume au studiat fotografia. Imaginea negativă era naturală, fidelă din punct de vedere al anatomiei. Trăsăturile feței sunt ca la orice om, diferite pe stânga de dreapta.

Experimentele făcute cu pictorii au arătat că nici un artist nu era în stare să regândească un chip uman în negativ și să-l picteze.

După această descoperire tulburătoare au început și oamenii de știință să se intereseze de pânză.

Primul care a făcut experimente legate de amprenta unui corp pe pânză a fost profesorul Vignon. A pus o pânză, îmbinată în aloe, peste chipul unui cadavru. Nimic nu se imprimase pe acea pânză.

Giulgiul din Torino este autentic sau nu?

Avocatul italian Secodo Pia, primește aprobare în 1898 pentru a fotografia pânza sfântă. În momentul în care privește fotografia, Pia își dă seama că pe această pânză este imprimat chipul lui Iisus. Mai mult de atât, chipul bărbatului de pe Giulgiu prezintă toate rănile pe care le-a avut Iisus pe cruce. Isteria se declanșează și controversele încep să prindă rădăcini.

Specialiștii italieni au făcut un experiment, respectând textul Bibliei care spune Nicodim a pus pe pânză un amestec de smirnă și aloe. A luat trupul lui Hristos și l-a înfășurat în pânza cu miresme, precum este obiceiul la iudei.

Șiruri lungi de experimente au arătat că trupul mort al omului trebuie să fie pudrat, iar pânza umezită cu ulei aromatic. Amprente nedistorsionate se obțin mai ales dacă părul împiedică pânza să se lipească prea strâns de părțile laterale ale corpului.

Amprenta de pe pânza din Torino indică existența unor umflături ale feței. Acestea pot fi urmarea unor lovituri.

Textul biblic spune:

Şi au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau

Sfânta Evanghelie după Matei 26-67

Se disting pete de sânge pe frunte și pe ceafă și pe restul corpului mici umflături. Acestea provin de la cuiele din mâini și picioare și o lovitură în torace. Cuiele au fost trecute prin încheietura mâinii.

Cu toate acestea, oamenii de știință au plasat pânza ca aparținând unei perioade după crucificarea lui Christos.

Interesant este că multe texte antice îi adeveresc veridicitatea.

De cealaltă parte, numeroase fost testele de laborator, care i-au infirmat autenticitatea. Singura problemă este că specialiștii au recunoscut că pânza a fost puternic afectată de incendiul din 1532, incendiu ce a provocat arsuri pe mare parte din suprafața obiectului și care ar fi distorsionat rezultatele datării cu carbon. Așadar, rezultatele de laborator nu sunt concludente și din acest motiv misterul continuă să planeze asupra acestui artefact.

Concluzia este că nimeni nu poate spune dacă pânza este autentică sau nu. Sunt doar speculații.

Suferința sacră dezvăluită de studiile moderne

Elvio Carlino, un cercetător de la Institutul de Cristalografie din Bari, Italia, a spus că micile particule dezvăluie „marea suferință” a unei victime ‘înfășurate în pânza funerară’.

De asemenea, urmele de sânge au fost analizate și s-a ajuns la concluzia că ar fi aparținut unei persoane care a suferit numeroase traume. Argumentul pentru această teorie constă în descoperirea urmelor de creatinină şi feritină, substanțe care se regăsesc în sângele persoanelor care suferă traume extrem de mari.

Oare crucificarea nu a fost o trauma extremă pentru corpul lui Iisus? Studiul a fost efectuat de Instituo Officia dei Materiali in Trieste şi de Institutul de Cristalografie din Bari, ambele aflate sub egida Consiliului Naţional de Cercetare al Italiei.

Un alt aspect important, sugerat de Alan Adler, un chimist care a studiat Giulgiul, este că sângele de pe pânză prezintă particule închegate. Dacă ar fi fost un fals, nimeni nu ar fi așteptat ca sângele respectiv să se închege și apoi să-l plaseze peste pânză.

Giulgiul din Torino, rezultate ciudate!

Experţii italieni, utilizând metode uzitate de medicina legală pentru identificarea petelor de sânge, au stabilit că aceste urme sunt cu adevărat de origine umană.

Raportul lor conchide:

„Negativitatea cercetării aglutininelor şi pozitivitatea identificării celor două aglutinogene A şi B pe fibrele pătate de sânge uman, în comparaţie cu rezultatele constant negative obţinute pe fibrele «albe» ale giulgiului, permit să se afirme că urmele de sânge de pe giulgiu conţin antigenele eritrocitare A şi B”.

Raportul nu spune mai mult. Insă pentru un imunohematolog este posibil să meargă mai departe. Deducţiile ce se pot face sunt tulburătoare. Dacă grupul găsit a fost A, B sau 0, cum ne-am fi putut aştepta din punct de vedere statistic, nici o concluzie nu s-ar fi putut trage cu privire la ascendenţii celui supliciat.

Părinții lui Iisus-Maria aparţinea grupului A sau B, sau AB

Carateristicile grupului AB, care se întâlneşte cel mai rar (3-4% la subiecţii de rasă albă), este singurul grup eritrocitar care poate să dea informaţii asupra unuia sau altuia din cei doi părinţi. Unul este în mod obligatoriu de grup A (sau AB), iar celălalt de grup B (sau AB). Altfel spus, dacă Maria aparţinea grupului A (sau B, sau AB), tatăl poseda în mod necesar antigenul B (sau A, sau AB).

Giulgiul din Torino
Giulgiul din Torino

Chiar dacă Maria ar fost de grup AB, ea nu ar fi putut transmite decât unul singur din cele două antigene ale sale (A sau B). De aceea trebuie să acceptăm concluzia următoare:

Presupunând că e vorba în adevăr de giulgiul lui Iisus şi că puterea divină nu a anulat legile biologice pe, care ea singură le-a instituit, crucificatul giulgiului sfânt avea drept tată un bărbat care aparţinea grupului A, B sau. AB.

Dacă Iisus era un om, nimic altceva decât un om, suferind cu trupul şi cu sufletul, pătimirea sa nu devine decât cu atât mai patetică. Desigur, se poate considera că el era atunci om şi nu încă Dumnezeu. Însă o astfel de concepţie ar lipsi de orice semnificaţie misterul naşterii Domnului şi concepţia imaculată.

Concluzii

La momentul actual este aproape imposibil ca cineva să tragă o concluzie certă. Cu toate că argumentele care susțin că Giulgiul din Torino este real, există numeroși oameni care îl văd ca pe un fals. De ce? Pentru că întotdeauna există anumite interese atunci când vine vorba despre religii, iar lucrurile controversate sunt cele care mențin misterul.