În linii mari:

Sursele susțin că din 1950 și până în prezent au fost descoperite peste 200 de astfel de schelete. În 2002, National Geographic a raportat o duzină de schelete de ciclopi, descoperite în Grecia. Acestea aveau peste 5 metri înălțime.

Pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în rândul amerindienilor, circulă și în ziua de astăzi o legendă cu privire la oamenii cu părul roșu. Se spune că aceștia erau fiii zeilor, erau extrem de înalți și aveau părul roșu și urechile alungite.

Cimitirul giganților din Wisconsin este un subiect, care face parte din arheologia interzisă. În urmă cu peste un secol, s-au descoperit 18 schelete gigantice, care sfidează orice logică și care ar putea să scrie din temelie întreaga istorie a omenirii.

Există numeroase locuri în lume, care prezintă, la propriu, urmele giganților. Nu este vorba de legende sau mituri ale unor popoare demult dispărute, ci discutăm despre ruine, cimitire sau construcții, care fie au fost realizate de giganți sau care poartă urmele lor.

Ain Dara, pe urmele giganților

urmele giganților
Ain Dara

Ain Dara, situat nord – vest de Alep, Siria, a fost ridicat în urmă cu 3300 ani. Construcția este atribuită hitiților, un popor de origine indo-europeană, care au migrat în mileniul al III-lea î.Hr. din teritoriile pe care le ocupau în sud-estul continentului european, în Asia Mică. În jurul acestui templu s-au născut numeroase controverse, pe care încercăm să le elucidăm în acest material.

În urma descoperirii unei colosale statui de bazalt a unui leu, a început campania de săpături care a scos definitiv la lumină minunatul Templu Ain Dara .

Potrivit cercetătorilor, lăcașul de cult datează din epoca fierului, construit în jurul anului 1300 î.Hr. și este atribuit culturii hitite, un popor indo-european care a locuit partea centrală a Asiei Mici în mileniul II î.Hr.

Unul dintre cele mai importante caracteristici ale acestui templu sunt urmele de pași gigantice de la intrare. S-a speculat că lespedea de la intrarea templului, pe care există aceste urme de pași este reală. Adică urmele ar fi fost făcute de un gigant, în momentul construcției templului.

Câteva amprente se găsesc pe podeaua verandei, urmate de o singură amprentă. O altă amprentă unică poate fi văzută pe pragul sălii principale. Acestea sunt de 3 ori mai mari decât laba unui bărbat obișnuit. Și nu sunt reale. Au fost sculptate pe plăci de piatră albă pentru a le face mai vizibile. Ele au fost sculptate în piatră în cinstea zeității căreia i-a fost dedicată construcția.

În mod clar, acestea nu sunt amprente lăsate de o persoană intenționată să se plimbe în jurul templului, ci o realizare arhitecturală dorită în mod expres de creatorii templului. Întrebarea este de ce? Unii cercetători au sugerat că pot fi urme destinate să amintească prezența zeilor, un fel de reprezentare iconică a zeității rezidente.

Templul a devenit celebru în primul rând pentru asemănarea sa cu Templul lui Solomon descris în Biblie (1000-900 î.Hr.).

Potrivit arheologului Ali Abu Assaf, Templul Ain Dara a rămas în esență același între 1300 î.Hr. și 740 î.Hr., deci este rezonabil să presupunem că proiectanții Templului lui Solomon au fost inspirați de această construcție. Templul este bogat în sculpturi din bazalt, care înfățișează lei și sfincși, aceștia din urmă fiind comparabili cu heruvimii Primului Templu al Ierusalimului.

Intrarea în templu este precedată de o mare curte pavată cu lespezi de piatră. Templul, cu o suprafață de aproximativ 30 m pe 20 de metri, avea o înălțime de aproximativ 2,5 metri și era căptușit cu blocuri de bazalt sculptate pentru a înfățișa creaturi mitice.

Mormintele uriașilor din Sardinia

urmele giganților
Mormintele uriașilor din Sardinia

De-a lungul celui de-al doilea mileniu și începutul mileniului I î.Hr., Sardinia a fost locuită de un singur grup cultural nuragic, dar relatările romane contemporane documentează ulterior numeroase triburi nuragice, cum ar fi Balares, Corsi și Ilienses, care au luptat adesea pentru controlul asupra teritoriilor.

În toată Sardinia, acești oameni antici au construit peste 800 de morminte ale uriașilor, fie în așa-numitul „tip de placă” centrat pe o stelă, cu o ușă tăiată în ea, cât și plăci netăiate îngropate în pământ într-un aranjament liniar, sau de „ tip bloc ”, realizat din blocuri tăiate dreptunghiular.

Planul unui mormânt al uriașilor era unic. De obicei era sub forma de cap al unui taur, cu sculpturi din piatră cunoscute sub numele de betili (un menhir, uneori cu o descriere brută a organelor sexuale masculine sau a sânilor feminini) ridicate lângă intrare.

Unul dintre cele mai mari morminte ale uriașilor se găsește la Coddu Vecchiu lângă Arzachena, constând dintr-o stelă, megaliti de piatră și o galerie. A fost construit în jurul anilor 1800–1600 î.Hr.

În majoritatea locurilor în care au fost construite aceste morminte unice, s-au descoperit și urme de așezări umane. Acest fapt i-a determinat pe arheologi să să speculeze că funcționau nu numai pentru înmormântare, ci ca centru pentru adunări religioase și ceremoniale. În jurul anului 1150 î.Hr. aceste morminte nu au mai fost folosite, pentru că s-a trecut la înmormântarea în groapă. Multe dintre aceste morminte ale giganților au fost abandonate sau parțial dezmembrate.

Cimitirul giganților din Wisconsin

urmele giganților
Cimitirul giganților din Wisconsin

În luna mai a anului 1912, mai mulți muncitori au făcut descoperirea vieții lor. Povestea se petrecea în statul american Wisconsin, SUA, când 18 schelete inexplicabile de giganți au fost descoperite din pură întâmplare.

Odată scose din pământ, oamenii de știință din acele vremuri au rămas surprinși. Erau atât de mari încât nimeni nu mai văzuse așa ceva până atunci. Un alt atribuit straniu era craniul acestor ființe imposibile, pentru că erau ușor alungite. Acestea nu au aparținut unor ființe obișnuite, ci ale unor entități desprinsă dintr-o altă poveste sau alt film.

Ziarul american, New York Times, publica un amplu articol despre această descoperire, în ziua de 4 mai 1912. Jurnaliștii americani le-au descris ca fiind gigantice și așa și era. Un schelet măsura între 3 și 4 metri. Craniile erau ușor alungite, și aveau câte 6 degete la fiecare mână și picior.

Un alt aspect ciudat erau dinții acestor personaje gigantice. Mult mai alungiți decât dinți unui om obișnuit, motiv pentru care la vremea respectivă s-a spus că giganții avea o durată de viață extrem de mare.

La asemenea caracteristici este limpede că acești oameni, dacă îi putem numi așa, dețineau o forță impresionantă. Ei puteau căra sute de kilograme sau chiar tone. În acest context, trebuie să facem referire la textele biblice, care descriu civilizația nephilimilor.

Geneza 6: 4

Pe pământ trăiau uriaşi în zilele acelea – şi chiar şi după aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi ele le-au născut copii. Aceştia au fost eroii din vechime, oameni cu renume.

Giganții din Insula Catalina

urmele giganților
Giganții din Insula Catalina

Giganții din Insula Catalina reprezintă un subiect controversat, care nici în ziua de astăzi nu a fost clarificat. Povestea este de-a dreptul fascinantă și după mai bine de 100 de ani ridică numeroase semne de întrebare cu privire la adevăr.

Totul a început în 1896, când Ralph Glidden s-a mutat pe Insula Catalina. Această insulă se află la aproximativ 35 de kilometri sud-est de superbul Los Angeles, SUA, iar cel mai înalt punct de pe insulă este reprezentat de Muntele Orizaba, 639 metri. Relieful este predominant stâncos.

Tânărul Glidden s-a aventurat într-o misiune de cercetare a insulei. Atunci a găsit pentru prima dată un craniu gigantic și a fost convins că giganții au trăit în vremuri îndepărtate pe Insula Catalina.

Datorită descoperirii sale incredibile, Glidden nu a mai părăsit insula niciodată. Mai mult de atât el a devenit obsedat de arheologie și a început să cerceteze fiecare colțișor al insulei, în speranța că va mai descoperi și alte oase ale giganților.

De-a lungul timpului, arheologul amator a realizat că acești giganți erau venerați de locuitorii insulari. El a descoperit mai multe oseminte îngropate în urne speciale, decorate cu motive amerindiene.

Scrierile vechi susțin că arheologul amator a săpat peste 400 de gropi pe insulă și a găsit nu mai puțin de 8000 de oase, printre care și cranii, care au aparținut unei rase de giganți. Glidden a prezentat numeroase lucrări prin care susținea că în trecutul îndepărtat, Insula Catalina, fusese populată de o rasă de giganți. Drept probă, a prezentat societății științifice craniile și oasele pe care le-a descoperit pe insulă.

De-a lungul timpului, au existat voci care au confirmat descoperirea lui Glidden. S-au scris numeroase articole cu privire la această rasă de giganți, dar cu toate acestea adevărul nu era recunoscut de către arheologi. În 1913, un naturalist german a descoperit un schelet de pește cu opt picioare pe o insulă vecină.

Ani buni mai târziu, specialistul american LA Marzulli și colegii săi au ajuns pe Insula Catalina pentru a afla adevărul. Atunci s-a vehiculat ideea că aceste creaturi gigantice au existat cu adevărat și avea șase degete la mâini și picioare și două rânduri de dinți. 

De asemenea, legendele nativilor americani susțin că strămoșii lor se închinau la niște zei gigantici, care avea șase degete la picioare și mâini și două perechi de dinți. Oare să existe o legătură între ceea ce a descoperit Glidden și legendele amerindienilor? Un alt semn de întrebare major se regăsește în dreptul craniilor și oaselor, care nu mai sunt de găsit.
 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.