Povestea uriașilor este redată în Biblie. Cel puțin o versiune a sa, pentru că sunt numeroase textele antice, care vorbesc sau descriu civilizații de uriași, care au trăit pe Terra. Și pentru că aceste civilizații erau atât de numeroase și în România au existat uriași. Pentru a susține această teorie, am compilat mai multe legende și povești locale.

Uriașii din Coșoveni

Coșoveni se află în apropierea Băniei și a ieșit din anonimat printr-o descoperire de excepție, oasele unui elefant preistoric care a trăit acum 2 milioane de ani.

După cum spun specialiștii, nu este vorba despre oase de mamut, ci de un strămoș uriaș al elefantului de azi. Locul în care a fost descoperit scheletul este o fostă carieră de pietriș.

Construcțiile uriașilor

„În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.” (Facerea 6:4)

Bătrânii din sat nu au fost surprinși de această descoperire. Ei cunosc legende care vorbesc despre oameni uriași care ar fi trăit în zonă, în urmă cu multă vreme.

Se spune că pe aceste locuri ar fi coborât din ceruri, pe niște balauri zburători, uriașii. Și atât de mult le-a plăcut locul, încât au decis să rămână. Și au avut grijă uriașii și de oameni și de dobitoace. Și toată lumea trăia în armonie și pace. Până când unul dintre ei a descoperit că din strugurii pe care îi mâncau, se putea face o licoare bună de băut. Atunci se spune că a fost descoperit vinul, dar odată cu el s-a terminat și buna înțelegere.

În zona comunei Coșoveni a existat marele Lac Getic, ale cărui urme de uriași se pot vedea și astăzi.

Mitologia română spune că existența a cunoscut mai multe rase. Căpcăunii au fost primii, o formă nereușită a rasei, apoi au urmat uriașii. Divinitatea a trimis potopul și i-a ucis pe toți.

Uriașii din Scăieni, Buzău

Scăieni este o aşezare străveche situată în munţii Buzăului, atestata ca obşte moşnenească pe la 1600. Sătenii spun că, în vremuri de demult, pe când zmeii se băteau prin fundăturile pădurilor, acolo fusese o „aşezare tătărască“, adică locuită de uriaşi. Necropola acelui sat pierdut în negura timpului este plină de schelete umane ce măsoară în jur de 2,40 m.

Uriașii din Insula Catalina

„Că Tu eşti Cel Care ai făcut toate şi toate le stăpâneşti; Doamne, drept eşti, Cel care judeci pe cei care cu semeţie şi cu trufie se poartă. Tu pe cei care mai înainte au făcut strâmbătate, între care şi uriaşi erau, care intru vitejie şi întru îndrăzneală nădăjduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei apă nemăsurată.” (Cartea a 3-a a macabeilor, 2:3-4)

În momentul în care s-a dorit plantarea unei livezi de meri la Scăieni, a fost descoperită o adevărată necropolă de schelete gigantice. Săpând pe o colină, sătenii au descoperit schelete uriaşe, măsurând în jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Legenda spune că în trecut, la Scăieni, fusese un sat tătăresc care adăpostea oameni înalți.

Această descoperire importantă a fost făcută cu peste 40 de ani în urmă și de atunci nimeni nu i-a mai dat importanță. Nici măcar pentru sătenii din Scăieni nu mai reprezintă o mirare faptul că uneori mai pot descoperi în pământ oasele unui uriaș, pentru că s-au obişnuit cu ideea.

Cronicari precum Pliniu îi numea pe acești giganți în scrierile sale mossyni, Strabo le zicea mossynoeci şi-i localiza lângă ţinutul colchilor. Locuințele lor de lemn se spune că aveau o particularitate anume, erau foarte înalte și aveau forme de turn.

Astăzi sunt numite „cule„. Aceste case erau construite după niște principii bine gândite, talpa era realizată din primii patru copaci doborâți care erau aşezaţi sub pietre mari. Până și astăzi sătenii încă mai respectă această tradiție fără să știe că se trage de la giganții din trecut.

Nefilimii din Scăieni sau mossyni au fost o societate interesantă, care conform legendei locale l-ar fi dat istoriei pe Negru Vodă. Un personaj misterios, a cărui înălțime era destul de mare dacă luăm în considerare „scaunele“ sale săpate în stânci, pe culmile munților din zona.

Mossyni ( sau muntenii cum li se spune astăzi) erau păstrătorii multor „tainiţe“, pe cale le-au ascuns atât de bine încât nici în ziua de astăzi nu au fost descoperite. Este cert că ei au trăit demn apărând cu îndârjire teritoriul pe care își duceau existența.

Legenda uriașilor din Munții Retezat

Una dintre cele mai spectaculoase legende românești este cea a Muntelui Retezat și la cultura giganților care trăia în zonă. Legenda Munților Retezați s-a născut în timpul în care apele mării se retrăgeau și frământările scoarţei pământului au ridicat frunţile Carpaţilor.

Munții Retezat fac parte din Carpații Meridionali, grupa muntoasă Retezat-Godeanu. Se înalță între două depresiuni importante, Petroșani și Hațeg și între două râuri importante, Râul Mare, care îi delimitează la nord și est și Jiul de Vest, care îi delimitează la sud.

Sunt înconjurați de Munții Țarcu la vest, Munții Godeanu, la sud-vest și Munții Vâlcan, la sud.

Uriașii din Insula Catalina

„Atunci David a alergat şi, călcând pe filistean, luă sabia lui şi, scoţând-o din teacă, îl lovi cu ea şi-i tăie capul; Filistenii, văzând că uriaşul lor a murit, au fugit.” (Regi I, 17:51)

Legendele spun că în vremuri de mult apuse trăiau în munţi nişte uriaşi cu chip de om, care puteau sta cu un picior pe vârful Păpuşă şi cu celălalt pe vârful Pietrele.

Ucideau feciorii de la poalele munţilor hrănindu-se cu ei. Uriaşi fiind, îşi coborau mâinile în munte făcându-şi ceaune adânci în piatră, gropi în care se aduna apa rece cu care-şi potoleau setea după ospeţele lor sângeroase.

De atunci acele ceaune au fost numite ”căldări”. Tot legendele spun că se luau la harţă cumplită, zvârlind unii în alţii cu lespezi mari de piatră. Odată s-a iscat o mare bătălie, încăierându-se doi uriaşi care se duşmăneau, fiindcă fiecare dintre ei voia să ajungă împărat peste ceilalţi.

Şi când unul dintre ei s-a repezit spre celălalt , având în mâna un baltag cât coasta Slaveiului, cel atacat s-a ferit după vârful Peleaga iar baltagul a izbit cu putere căciula muntelui care poartă azi numele de Retezat. Căciula a zburat hăt departe în Valea Pietrelor, unde se vede şi azi ciobanii spunându-i Vârful Lolaii.

Obosiţi de luptă, au săpat cu mâinile câte un ceaun mare, unu în trupul Pelegii, iar celălalt în cel al Zănoagei. Acolo s-au strâns ape mari şi adânci formând cele două mari lacuri în masiv, lacul Pelegii (Bucura) şi lacul Zănoaga.

Au sorbit uriaşii cu însetare de au sărit mulţi stropi prin împrejurimi. Din acei stropi s-a format mulţimea de tăuri presărate peste tot în masivul Retezat.

Schelete uriașe descoperite în Giurgiu

Ioniţă Florea a participat la săpăturile arheologice de la Argedava şi ne spune cum arătau în realitate scheletele de uriaşi.

În anii 1940-1950, la Argedava, judeţul Giurgiu, unde s-a stabilit că a fost prima cetate de scaun a lui Burebista, înainte de a unifica toate triburile dacilor, arheologii au descoperit nu mai puţin de 80 de schelete uriaşe, de umanoizi de 4-5 metri înălţime.  Ioniţă Florea, care între 1939 şi 1951 a participat la săpăturile arheologice de la Argedava declară pentru Giurgiuveanul că a văzut cu ochii lui schelete de uriaşi.

Bărbatul a povestit că a dezgropat cu mâna lui un craniu neobişnuit de mare, mult mai mare decât cele de om, iar când i-a anunţat pe arheologi, şeful echipei, Dinu V. Rosetti, i-a trimis pe săteni acasă.

“Rămâneau şi săpau doar ei, cu oamenii lor”,

povestea bărbatul.

Osemintele erau urcate într-un camion şi duse în altă parte, nimeni nu ştie unde. Povestea s-a repetat şi în anii următori, în care se spune că au fost descoperite în total 80 de schelete. În partea de sud a Munteniei, în Giurgiu şi Teleorman, există mai multe legende despre uriaşi.

Alte legende ale uriașilor din România

În trecut, cu mult înainte ca localitatea să fie atestata, se spune că zona Boziorului era locuită de uriaşi sau „tartari”. Legenda spune că aceştia ar fi construit două subterane sub nişte stânci enorme şi că tot ei ar fi sculptat Stâlpii Tainiţei, de pe muntele cu acelaşi nume, zona în care nu poate ajunge picior de om în zilele noastre.

De asemenea, pe muntele Tainiţa există un loc unde în stâncă sunt săpate “scaune” domneşti a căror origine este inexplicabilă pentru localnici, deoarece se afla, de asemenea, la înălţimi foarte mari şi în zone inaccesibile. Legenda tartarilor este susţinută şi de Herodot, care amintea despre ei că despre un trib nobil şi glorios.

Numiţi şi „teutari” sau „titani”, aceştia erau, relata Homer, „favoriţii zeilor”, deoarece „întreceau pe toţi oamenii în înălţime, forţa şi frumuseţe”. Ei au ridicat altare imense pe care aduceau ofrande zeilor, dar şi construcţii sub formă de turnuri şi fortificaţii ciclopice de apărare, după cum spunea Aristotel.

Ţara Hategului este şi ea plină de legende despre uriaşi. Se spune că în zona două feţe de uriaşi au ridicat cetăţi, una la Deva, una pe vârful muntelui Retezat.

Cum cea de pe munte era mult mai frumoasă, cealalata faţă de uriaş s-a supaart şi a aruncat cu un fier de plug, distrugând cetatea “rivalei” sale şi retezând, totodată, şi vârful muntelui despre care se spune că atunci şi-a primit şi numele.

La începutul secolului al XX-lea, în depresiunea dintre Petroşani şi Deva s-au găsit câteva schelete despre care s-a crezut că aparţineau uriaşilor. Baronul ungur Franz Nopcsa, care studiase ştiinţele naturale la Viena, a fost interesat de descoperiri şi a cercetat oasele găsite de ţărani, însă a stabilit că acestea aparţineau însă unor dinozauri pitici.