În „țara de dincolo de negură„, așa cum a numit Mihail Sadoveanu Moldova, misterele cât și faptele bizare sau paranormale nu încetează să uimească o lume întreagă.

În zona în care există satele Lungani şi Brăeşti, din judeţul Iaşi, se regăsește Dealul Lunganilor. Aceste deal nu este unul ca oricare altul pentru că poartă amprenta istorică a celor două războaie mondiale și întreaga suferință a miilor de soldați care și-au dat viața pentru un scop discutabil.

În 1917, peste 1000 de soldați au murit de tifos chiar pe Dealul Lunganilor, unde au fost și îngropați într-o imensă groapă comună. În cel de-Al Doilea Război Mondial au murit alte mii de soldați romani în momentul în care s-a rupt frontul.

De asemenea, cadavrele au fost îngropate în alte gropi comune. Cei mai mulți dintre morți au fost găsiți în timpul lucrărilor agrare și au fost înmormântați creștinește, dar se pare că nu a fost suficient pentru că spiritele soldaților români căzuţi la datorie își fac apariția de foarte multe ori într-un an. Astfel, Dealul Lunganilor s-a transformat într-un loc plin de mister, chiar paranormal, unde diverse evenimente inexplicabile se petrec.

Localnicii din satele adiacente dealului sunt martorii acestor evenimente. Uneori, seara, se pot observa diverse lumini, care apar din senin, chiar în vârful dealului. Privite cu atenție acestea sunt de-a dreptul bizare pentru că reflectă silueta soldaților de odinioară. De nenumărate ori, localnicii au organizat misiuni de recunoaștere, dar atunci când se apropiau prea mult de luminile paranormale, acestea dispăreau fără urmă.

Fantomele soldaților

Povestea de groază care înspăimântă şi acum oamenii din satele Goeşti şi Brăneşti începe acum aproape un secol. Aici, în acest loc pe care Mihail Sadoveanu îl numea ţara de dincolo de negură s-au dus lupte groaznice în timpul Primului Război Mondial. Atunci, în această zonă se spune că mii de soldaţi au fost răpuşi de război. Nu unul sau doi, ci un întreg batalion.

Dealul Lunganilor, punctul cel mai înalt care străjuieşte cele două localităţi, avea să devină o uriaşă groapă comună pentru miile de soldaţi răpuşi aici. Aşa a luat naştere povestea care gravitează în jurul acestui epicentru al apariţiilor stranii.

Dealul Lunganilor
Dealul Lunganilor

De atunci, bătrânii spun că soldaţii, care acum sunt prinşi între lumi, mărşăluiesc fără ţintă sub formă de fantome, undeva între lumea noastră şi lumea cealaltă. Se pare că razboiul lor nu se terminase. Sufletele care nu şi-au găsit liniştea, dăinuiau încă în această lume, în căutarea odihnei veşnice.

Timp de cinci decenii, călătorii întârziaţi, mergând pe drumul Goeştiului, au trecut prin clipe de coşmar. De nicăieri, siluetele fantomatice ale soldaţilor morţi apăreau pe marginea dreaptă a drumului. Fără să interacţioneze cu cei vii, militarii defilau. Spre dealul Lunganilor, devenit o necropolă, un loc fără de Dumnezeu,

Chiar dacă în secolul trecut oamenii se speriau de fenomenele inexplicabile care se petreceau pe Dealul Lunganilor, odată cu trecerea timpului, aceste fapte paranormale au devenit o normalitate.

În ziua de astăzi martorii oculari vorbesc despre aceste evenimente ca și cum ar fi o normalitate. Singura problemă a localnicilor este că autoritățile locale nu deshumează cadavrele rămase în gropile comune pentru a le înmormânta creștinește si astfel soldații fantomă să-și găsească liniștea pentru totdeauna.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.