Nunta la români a reprezentat, încă din cele mai fragede timpuri, un act extrem de important. Nunta era un eveniment ritualic, care urma niște etape bine stabilite. Oamenii le urmau cu sfințenie și nu se abăteau de la ele, probabil din superstiție și credință în Dumnezeu.

Nunta la români s-a transformat odată cu trecerea anilor. Dintr-un eveniment extrem de interesant și frumos, o adevărată tradiție, într-o petrecere festivă bazată pe strălucire și mult sclipici. Iată cum se petrecea nunta la români în urmă cu câteva sute de ani.

Cum era cerută fata?

Părinţii băiatului alegeau fata după avere, apoi mama băiatului o cerea de la mama fetei. Părinţii băiatului veneau la părinţii fetei, erau chemaţi și cei doi tineri și întrebaţi dacă sunt de acord cu căsătoria. Dacă răspunsul era unul afirmativ, tinerii erau „la poartă” iar părinţii fixau data „pogoditului” (logodna) şi „partea” (zestrea) abia apoi se aşezau la masă.

Nunta la români

De la „vorbă”, băiatul şi fata aveau permisiunea părinţil0r să meargă împreună la joc,
iar aceştia hotărau detaliile viitoarei nunți.

Pogoditul (logodna)

Pogoditul (logodna) se organiza la fată acasă, înspre seară, cu participarea rudelor de gradul I. Cu acest prilej, părinţii băiatului cinsteau viitoarea mireasă cu haine și bani. Darul era dat de către viitoarea soacră căreia fata îi sărută mâna. In cazul în care se rupea logodna, suma de bani era câştigată de către cel a cărui ruşine trebuia „plătită”.

După pogodit, trei săptămâni la rând, mama băiatului, îmbrăcată în ce are mai bun, aducea miresei ploconiul, un coş cu merinde pe care-l purta pe cap.

Cum era nunta la români?

Cea mai amplă manifestare folclorică este însă nunta. Nunta la români dura 6 zile (de vineri până miercuri – în cazul nunţilor mari, cu momente specifice pentru fiecare zi:

Vinerea

Strigarea: pe la ora 16 umblau prin sat 7-9 fete (în număr fără soţ) însoţite de tot atâția tineri şi anunţă rudele şi vecinii să vină la nuntă. Fiecare dintre aceştia au câte o „ploschie” cu răchie”(o sticlă cu băutură). Înainte, strigarea era făcută separat pentru mire şi separat pentru mireasă de cite o singură fată, cel mult însoţită de un flăcău călare.

Sâmbăta

Pregătirea nunţii: .„mirele şi mireasa trec şi ei încă odată pe la toate rudele şi invitaţii pentru a fi siguri de prezenţa lor la nuntă. Se cheamă neamurile la „seara de tăiţei”, prilej de a ajuta la pregătirea bucatelor. Separat, la mire şi la mireasă se mănâncă tocăniţă
de măruntaie” (borindău).

Nunta la români

Nuntaşii tineri (flăcăii) erau invitaţi la o masă la mire unde petrec pînă la miezul nopţii, acompaniaţi de o formaţie muzicală, de obicei din altă localitate.

La ora 24, se întrerupeau petrecerile, atât de la mire cât şi de la mireasă, rămâneau doar bucătăresele, care terminau mâncarea pentru a doua zi.

Duminică: Nunta propriu-zisă

Toţi tinerii veneau la miri de dimineață, pentru a merge împreună prin sat (fiecare din ei are în mână câte un litru de ţuică). Însoţiţi de muzicanți, cheameau rudele şi invitaţii, începînd cu naşul. În acest timp, cu ajutorul neamurilor sale fata se împodobea. Se îmbraca cu rochie albă și la gât are salba de bani.

Înainte alaiul de nuntă era deosebit de impunător: fiecare nuntaş venea cu căruţa lui împodobită. În faţa alaiului mergeau flăcăii, pe cai împodobiţi şi din timp în timp trăgeau cu puștile. Formația se afla într-o căruță separată și cânta tot timpul.

După ceremonia religioasă se încingea o horă, doar 3-4 jocuri: „măzărica”, „horă”, pră loc”, apoi se pleca acasă cu invitații pentru a se lua prânzul. Trebuie menționat faptul că prânzul era luat de fiecare familie (mire și mireasă) separat cu invitații săi.

Meniul era unul clasic și se respecta cam în toate zonele din țara noastră:

  • varză cu carne de oaie
  • zeamă (ciorbă) cu pită
  • rachia se servea direct din cazane

Se mânca cu linguri de lemn (altfel de linguri nici nu existau) și mâncarea era pusă în străchini mari. Trei sau patru persoane mâncau din aceeași farfurie.

Când se încheia masa, de la mireasă se trimiteau trei flăcăi să anunțe la casa mirelui că „pregătirile” sunt gata, rudele şi invitaţii acestuia, în frunte cu un stegar strigau „gura ficiorii, u, iu, iu!” pleacau la casa miresei.

În acest timp, mireasa cânta:

„Scoate mamă turta / Iaca vine nunta Să apuc să-mbuc / Până nu mă duc”

acest cântec a dispărut din ritualul actual

La poarta miresei, oaspeţii era aşteptaţi cu băuturi de către tatăl fetei, naşul şi rudele apropiate (ceilalţi invitaţi ai miresei rămâneau în casă). Intre cei doi cuscrii avea loc următorul dialog:

Bună ziua cuscrule! l Bună să dea Dumnezeu / Apoi să beţi cu noi o răchie!

cuscrii şi mirele beau făcând schimb de băutură şi închinând în sănătatea tinerilor

Pentru ca cei din alaiul mirelui să poată intra în casă trebuiau să pună câte un ban în „şofeiul” (găleata) aşezată la uşă şi să fie stropiţi cu busuioc. După acest ceremonial intrau în casă şi se aşeazau la masă (în ordine, mai întîi naşul, naşa şi apoi celelalte rude după gradul de rudenie).

Nunta la români

Divărul este trimis după mireasă care, gătită de dimineaţă era ascunsă într-o cameră sau chiar în grajd.

Naşul preda atunci mirelui şovoniul (un ştergar pe care-l purtase pe mâna dreaptă de la începutul nunţii). Mirele lovea de trei ori mireasa peste faţă cu şogoniul, apoi mireasa face şi ea la fel. În acest timp, nuntaşii strigau:

„Dă-i mai tare!

Mirele înapoia şovoniul naşului care îl agaţa după capul miresei şi îl fixa cu o cârpă roşie: în semn de mulțumire mireasa sărută mina celor din jur şi se consideră intrată în rândul femeilor.

Primele jocuri (dansuri) sunt ale miresei. Mirele o ducea în faţa naşului care după ce „plătea” (punea un ban într-un talger) o joacă: în continuare. Toţi cei care jucau mireasa puneau şi ei bani până când, mirele punea iarăși banii şi nu o mai dădea la joc.

Petrecerea continua servindu-se şi produsele aduse în dar de nuntaşi (colaci, struguri, brânza, prăjituri și torturi). Nuntaşii aduceau uneori câte o oaie frumos împodobită, cu două mere roşii în coarne, colaci, iar restul meniului era completat cu supă de tăiţei, varză cu carne și mălai la ţest.

Luni: plecarea miresei la casa mirelui

De dimineaţă, lada de haine este pregătită, miresei i se dădea în mâna dreaptă un pom de lemn îmbrăcat în hârtie, încărcat cu dulciuri şi în mâna stingă un colac de pită. Se trimitea după căruţă la mire. Când aceasta sosea, se încarca în spate lada de zestre iar în faţă se aşeazau mirele şi mireasa. Înainte de a ieşi pe poartă, mirele sărută mâna soacrei; soacra rămânea plângând.

Până ajungeau la mire, toţi nuntașii strigau „Voie bună”. Dacă în drum mireasa, strigată pe nume de diferite persoane întorcea capul era semn rău – nu va face casă bună cu soţul ei.

La intrare în casa mirelui, cei doi tineri erau aşteptaţi de soacră. Miresei i se dădea pâine şi sare. Era așezată pe un scaun şi i se punea în poală un copii mic, pe care trebuiea să-l ungă cu unsoare.

Dacă copilul se uda era semn bun. Soacra îi dădea miresei să bată un cui, aşa cum se ţinea cuiul, aşa urma și ea să țină casa.

Marţi: învelitul miresei

De dimineaţă, trei femei, rude dintre cele mai apropiate ale miresei, veneau la casa mirelui aducând noile veşminte şi însemne ale trecerii în rîndul nevestelor, coşuri încărcate cu merinde.

Prima femeie purta coşul cu mununa (simbol al firului vieţii), busuiocul (simbol al purităţii) şi pieptenul. Cea de-a doua aducea coşul cu hainele de casă ale miresei, iar cea de-a treia coşul cu mâncare.

La prânz, naşul este purtat prin sat de către tineri mascaţi (uneori este pus într-o căruţă trasă de un măgar şi împodobită cu zdrenţe), invitându-se la nuntă din nou locuitorii satului. Seara, la mireasă acasă are loc petrecerea cuscrilor.

Miercuri:

Cu câte o „masă, separat servită la mireasă şi mire, se încheie nunta.

Referințe

Informații culese din almanahul Tibiscum-VI-1986

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.