Este mai bine să urmărești valori morale decât stări efemere de fericire, spunea filosoful Immanuel Kant. Fericirea este o stare de moment, care trece la fel de repede cum vine și nu poate dura la infinit, pentru că trăim într-o lume finită.
- Pentru mulți oameni, fericirea reprezintă o stare idealizată în care nimic nu poate fi greșit și nu există nimic din ce își pot dori.
- Filosoful Immanuel Kant credea că lumea nu va satisface niciodată această condiție: Totul în viață este determinat și finit, așa că nu vom îndeplini niciodată criteriile infinite pe care le stabilim pentru fericire.
- Kant credea că ar trebui să ne concentrăm pe a fi morali, pentru că este ceva ce putem realiza în această viață. Apoi, putem spera să primim fericirea după ce murim.
Ce înseamnă fericirea pentru tine? Înseamnă bani, case, mașini, vacante sau viață de lux? Sau poate să ai o familie perfectă și sute de prieteni, care să fie zilnic lângă tine? Dacă răspunsul este da, atunci există o mare problemă.
La urma urmei, oricât de bogat ai fi, ai putea fi și mai bogat. Oricâte case ai avea, poți avea și mai multe. Și oricât de mulți prieteni ai avea, există posibilitatea ca să te simți singur cu ei și să vrei mai mulți. Deci dacă ai putea fi fericit, există posibilitatea ca să-ți dorești și mai multă fericire. Și această sintagmă se poate aplica în orice domeniu. Cu cât ai ceva, cu atât vrei mai mult. Aceasta este natura omului.
Acestea sunt întrebările și observațiile care l-au determinat pe filosoful Immanuel Kant să dezvolte ideea fericirii.
Tot timpul se poate și mai mult
Problema fericirii, a susținut Kant, este că „fericirea este un concept atât de nedeterminat încât, deși fiecare ființă umană dorește să atingă fericirea, nu poate spune niciodată ceea ce își dorește și dorește cu adevărat.”
Acest lucru se datorează faptului că toate elementele pe care le credem că constituie fericirea sunt empirice și hotărât determinate.
Toate lucrurile pe care le credem că ne fac fericiți – bani, sănătate, dragoste – sunt finite și tot timpul ne vom dori și mai mult. În cuvintele lui Kant, nu putem spera niciodată să „atingem niciodată fericirea deplină”.
De exemplu, un om bogat vrea întotdeauna să devină și mai bogat. O persoană frumoasă, nu va fi niciodată iubită de toată lumea, pentru că se poate să devină și mai frumoasă. Nu putem atinge niciodată starea supremă de fericire, indiferent de context, pentru că tot timpul se poate și mai mult.
Ideea fericirii este „un întreg absolut, un maxim de bunăstare, în starea prezentă și viitoare”. A fi fericit, în sens abstract, nu permite nemulțumirea sau suferința. Dar exact așa este făcută lumea empirică. Ca atare, nu putem construi o fortăreață a fericirii pe tărâmul nisipos al transienței.
Nu fericire, da moralitate
Kant credea că este o greșeală ca cineva să urmărească fericirea. Lucrurile despre care crezi că îți pot aduce fericirea, trebuie tratate precum niște concepte de viață și ele nu trebuie să devină scopuri. Nu trebuie să alergi după aceste lucruri, pentru că mai devreme sau mai târziu vei ajunge la ele și atunci o să-ți dai seama că nu te fac fericit pe deplin. Singura problemă este că ai pierdut anii în care ai alergat după aceste himere.
Asta nu înseamnă că banii, dragostea și sănătatea nu oferă plăcere sau că nu ne pot face fericiți în anumite grade. Dar pentru Kant, aceste lucruri nu vor face decât să „promoveze bunăstarea”.
În loc să alergi după aceste lucruri lumești, Kant spunea că este mai bine să-ți îndrepți atenția asupra moralității. Poți deveni o persoană morală, dacă vrei, dar o persoană fericită pe deplin niciodată.
Acest lucru se datorează faptului că, pentru Kant, binele și răul au răspunsuri clare. Până la urmă, toată lumea știe când face bine și rău.
Cel puțin o parte din atacul lui Kant asupra „fericirii” a fost probabil îndreptat către sistemele etice care își au originea în Marea Britanie, și anume utilitarismul, care a susținut că binele și răul au fost definite de plăcerea (sau fericirea) pe care au produs-o. Aici, însă, Kant a susținut că fericirea nu poate fi atinsă niciodată. În schimb, binele și răul pot fi.
Unde se află fericirea?
În ciuda reputației sale în istorie (el a fost adesea obsesiv), Kant nu a fost un răutăcios, sau puritan. El a găzduit de multe ori petreceri, a fost loial și atent cu prietenii săi, și le-a lăsat persoanelor loiale prin testament sume impresionante de bani. Kant nu credea că fericirea era o himeră banală și dispensabilă.
Deși credea că fericirea lumească, bazată pe obiecte materiale trecătoare, era imposibil de atins, el credea că ar putea exista o fericire metafizică – sau divină – după moarte. De fapt, el a susținut că această credință era o condiție prealabilă pentru a fi moral. Această condiție impune, în lumea următoare, ideea de fericire. Adică, doar un om moral (în sensul de bun) în această viață, poate atinge fericirea în următoarea viață (adică în lumea de apoi).
Există mult adevăr în cele spuse de Kant. Trebuie doar să privești în jurul tău și să numești câteva persoane care sunt fericite în adevăratul sens al cuvântului. Probabil că nu vei găsi niciuna.
Prietenul X se străduiește să devină bogat. Muncește toată ziua, dar nu mai are timp de micile plăceri ale vieții. Anii trec, va acumula anumite averi, dar nu va fi fericit pentru cum s-a desfășurat viața sa.
Prietenul Y își dorește o familie mare și fericită. Se însoară (mărită, după caz), face trei sau patru copii, care trebuie crescuți. Dar are nevoie de bani și de o casă și de o mașină și de multe alte lucruri. Și apoi, nimeni nu a văzut familii fericite pe deplin, unde nu există certuri sau lucruri controversate.
Adevărul este că fericirea poate fi atinsă pe perioade scurte de timp, dar apoi dispare. La fel de repede cum vine, la fel de repede pleacă.
Fericirea este o himeră, după care nu ar trebui să fugi. Ci doar să te bucuri de ea, atunci când o întâlnești și să nu regreți, atunci când pleacă.
